Victor Ponta declară, în The Guardian, că este dispus „să coabiteze” cu Băsescu dacă acesta respectă Constituția

Victor Ponta declară, în The Guardian, că este dispus să coabiteze cu Băsescu dacă acesta respectă Constituția
Publicat: 14/08/2012, 23:43
Actualizat: 14/08/2012, 23:43

Premierul Victor Ponta afirmă, într-un interviu acordat ziarului The Guardian, că este dispus „să coabiteze” cu președintele Traian Băsescu dacă acesta va respecta rolul pe care i-l conferă Constituția, apreciind că, după 20 de ani de „timp pierdut”, criza politică din România se apropie de final.

Potrivit lui Victor Ponta, criza politică ce afectează România din mai se apropie de soluționare, punând capăt la ceea ce el consideră 20 de ani de „timp pierdut”, de la revoluția care a condus la înlăturarea regimului comunist.

Ponta a precizat că, dacă încercarea de demitere a lui Traian Băsescu prin referendum va eșua, este pregătit să „coabiteze” cu președintele dacă acesta va respecta rolul conferit de Constituție. „Aceasta probabil este cea mai mare criză din ultimii zece ani, dar toate instituțiile, inclusiv Curtea Constituțională, Parlamentul și Guvernul au dovedit că sunt solide și cred că partea cea mai grea a trecut. După această vară călduroasă, vom intra într-o situație de normalitate și vom dovedi că toate angajamentele noastre europene vor fi respectate”, a spus Ponta, respingând acuzațiile privind o presupusă tentativă de lovitură de stat.

„Este foarte clar că noua coaliție și noul Guvern se bucură de o largă susținere populară. Timp de opt ani, președintele Băsescu și-a folosit puterea pentru a face numiri pe criterii politice, inclusiv în cazul judecătorilor de la Curtea Constituțională și al Avocatului poporului. Toate persoanele au fost numite în funcții de Băsescu. Acum, vom reveni la un echilibru al forțelor politice”, a explicat Ponta, denunțând „standardele duble” cu care ar fi fost tratat de către UE și argumentând că Traian Băsescu nu a fost criticat niciodată pentru emiterea frecventă de ordonanțe de urgență.

„Când am preluat funcția pe 7 mai, am fost absolut convins, cu bună credință, că puteam coabita cu președintele Băsescu, pentru că urma să își încheie mandatul și nu mai poate candida pentru altul. Am ajuns la actuala criză pentru că era aproape imposibil să avem o coabitare normală”, adaugă Ponta, promițând că, în cazul în care Curtea Constituțională va decide în favoarea lui Băsescu, este pregătit încă o dată pentru „coabitare”, însă în funcție de comportamentul președintelui.

Traian Băsescu „va reveni la biroul său, iar dacă domnul Băsescu se va limita strict la prerogativele de care dispune prin Constituție, totul va fi bine și perfect. Dar domnul Băsescu este o personalitate foarte puternică. A fost căpitan de navă și în ADN-ul său nu are nicio abilitate de a coopera cu cineva… Trebuie doar să își exercite atribuțiile constituționale, care nu sunt foarte largi”, a apreciat Ponta.

Premierul susține că acțiunile sale sunt justificate de susținerea populară pe care o are, fiind necesare pentru desființarea unui sistem centralizat moștenit de la Nicolae Ceaușescu. „Este un fapt negativ pentru un tânăr român, căci acest lucru înseamnă că am pierdut 20 de ani, pentru că mulți oameni cred că regimurile sunt foarte asemănătoare. Avem televiziuni, avem Internet, dar puterea este aceeași pentru că domnul Băsescu … a ținut totul sub controlul său – parlamentul, guvernul, serviciile de informații, de aceea lumea este atât de entuziasmată să scape de el. Dar, ca să fiu foarte sincer, am piedut mult timp și energie în ultimii 20 de ani, de aceea sper că ceva s-a schimbat în mod radical vara aceasta”, a încheiat Victor Ponta.

La solicitarea The Guardian, Traian Băsescu a declarat că nu va comenta actuala criză politică înainte de o decizie a Curții Constituționale. Însă eurodeputatul Monica Macovei a declarat pentru ziarul britanic că Traian Băsescu este dispus la reconcilierea cu Victor Ponta. „Dar nu cred că Ponta este problema”, afirmă Macovei, declarând că Ponta este supus presiunilor din partea partenerilor de coaliție și a președintelui interimar, Crin Antonescu, pentru a bloca revenirea lui Băsescu în funcție. Potrivit lui Macovei, adevăratul obiectiv al adversarilor lui Băsescu este desființarea Direcției naționale anticorupție.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Corb la corb... Medicii blochează ancheta de la Târgu Jiu, unde un copil a fost...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Megan Fox, primele imagini cu ea însărcinată. Cum s-a fotografiat iubita lui MKG
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sala Regelui Arthur este cu 4.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum